Arhitectură de interior – servicii complete de arhitectură de interior, de la faza de concept până la cea finală de implementare.
Îți punem la dispoziție expertiza noastră în arhitectură și amenajări interioare pentru proiecte din domeniul rezidențial, comercial sau corporativ.
Proiectăm și creăm spații interioare armonioase și funcționale, jucându-ne cu volumele, cu lumina, cu materialele, ținând cont de constrângerile tehnice și bugetare.
Etapele unui proiect de arhitectură de interior
Discuția premergătoare proiectului – constă într-o primă întâlnire beneficiar – arhitect, aceasta fiind extrem de importantă pentru rezultatul final.
Releveu – măsurarea exactă, tridimensională a spațiului ce urmează a fi amenajat și redesenarea lui în format electronic.
Planuri cu propunere de mobilare – această etapă constă în realizarea planurilor de compartimentare și de amplasare a mobilierului, în urma unor studii de fluxuri și ergonomie. Astfel se va alege varianta optimă de mobilare a spațiului, în conformitate cu necesitățile dumneavoastră.
Concept – cea mai importantă parte a unui proiect de amenajare este aceea de creație.
Prima etapă este selectarea anumitor imagini de referință pentru a defini ambientul spațiilor din proiect; alegerea finisajelor, materialelor și obiectelor de la diverși furnizori pentru a reda o imagine unitară a spațiului.
A doua etapă a fazei Concept sunt Prezentări 3D fotorealiste/randări – acesta este pasul prin care se modelează încăperile, mobilierul, etc. și se realizează imagini 3D reprezentative, așa numitele randări.
Proiectare de arhitectură și detalii de execuție – reprezintă planșe A4 sau A3 cu planuri, elevații și detalii necesare execuției (planuri de instalații electrice, instalații sanitare, alte detalii specifice), adunate în dosarul care va fi dat muncitorilor pe șantier, pentru a înțelege lucrările ce urmează a fi făcute.
Urmărirea de șantier – vizite la șantier pentru urmărirea și coordonarea lucrărilor (o vizita cand o sa se înceapă lucrările la instalatia electrica).
Lista de cumpărături, antemasuratori de amenajare, detaliere mobilier pe comandă – reprezintă realizarea unui tabel cu dimensiuni și cantități necesare pentru fiecare finisaj, respectiv selectarea finisajelor, mobilierului, corpurilor de iluminat și a elementelor decorative, pe baza cataloagelor și a mostrelor de la diverși furnizori. Obiectele selectate pentru amenajare vor fi incluse într-o listă de cumpărături, care conține toate detaliile necesare achiziționării (număr de obiecte, furnizor, preț, link). Pentru elementele personalizate (piese de mobilier/elemente decorative), se vor realiza planșe de detaliere care vor fi transmise furnizorilor pentru a face oferte de preț și de estimarea timpului de execuție.
Asistență în achiziționare – pe perioada implementării proiectului, va voi însoți în vizite la showroomuri (2-3 vizite, durata aproximativ 2 ore).
Consultanță– deoarece este firesc să apară diverse întrebări și nelămuriri, pe toată perioada implementării proiectului, beneficiarii apelează la arhitect pentru a se consulta în fel de fel de situații și a lua cele mai bune decizii.
Restaurare: conservarea și punerea în valoare a unui monument istoric. Aici trebuie grija, finițe, pentru a păstra ce este vechi și valoros și a pune în valoare prin intervenții contemporane neinvazive.
Designer de Interior, Decorator sau Arhitect de interior? Care-i diferența?
Orice persoană creativă, care a urmat un curs de cateva zile, se poate declara Decorator. Nu că ar fi ceva în neregulă cu asta. Vrem doar să subliniem că decoratorul are competențe limitate. Decoratorul se ocupă de aspectele de suprafață ale amenajărilor interioare – împodobirea unui spațiu cu lucruri frumoase.
Designer: este un termen general folosit în mai multe domenii, nu doar arhitectură. Designerul, ca formare universitară, este în general absolvent al Facultății de Arte și nu trebuie confundat cu arhitectul, având în vedere cunostiintele diferite pe care le oferă cele două instituții de învățământ. În general, designerul vă poate consilia în alegerea și combinarea materialelor și texturilor, va poate defini stilul pe care vi-l doriți și împreună puteți alege anumite piese de mobilier și decorațiuni ce va pot personaliza casa. În atribuțiile designerului nu intră elementele de construcție interioară, consilierea pe șantier sau întocmirea unui proiect de arhitectură de interior.
Arhitectul de interior: este persoana care a absolvit cursurile facultății de arhitectură de interior, instituție distinctă față de facultatea de arhitectură, și care poate întocmi proiecte de amenajare interioară.
Echipa Siarh este formată din: dr.arh.Ion Mihai Flondor, dr.arh.int. Silvia Ionescu. Mai multe aici.